- Primul hipermarket online aniversează 4 ani de activitate cu reduceri de până la 50% la toate categoriile de produse
- În cei patru ani de activitate, au fost livrate aproape 3,5 milioane de comenzi către aproape 233.000 de clienți unici
- Cumpărăturile alimentare online devin parte din rutina urbană, cu o fidelizare în creștere și comenzi recurente
- Un client Freshful a economisit, în medie, 50 ore prin cumpărăturile online
București, 15 octombrie 2025. Freshful by eMAG, primul hipermarket 100% online din România, aniversează patru ani de activitate, timp în care a livrat peste 3,4 milioane de comenzi către 233.000 de gospodării. Cumpărăturile alimentare online nu mai sunt o alternativă de nișă, ci o alegere frecventă pentru tot mai mulți români care preferă confortul, predictibilitatea și economia de timp. Freshful a devenit parte din rutina urbană, cu o rată de retenție în creștere și un comportament de consum care demonstrează preferința pentru cumpărăturile online.
În total, clienții Freshful au economisit peste 6,8 milioane de ore, echivalentul a 787 de ani, alegând o experiență de cumpărături care le oferă acces rapid la produse proaspete, alimente, dar și de uz casnic, livrate direct la ușă. Economiile de timp sunt completate de cele financiare: în medie, un client a economisit 435 de lei în ultimul an, prin campaniile de reduceri și promoții. Abonații Genius, care reprezintă peste 80% din baza de clienți activi, au beneficiat de livrare gratuită, economisind aproximativ 265 de lei anual din costurile de transport.
„În patru ani, Freshful a trecut de la idee la obicei. Cumpărăturile alimentare online au devenit parte din rutina urbană, iar faptul că tot mai mulți clienți aleg să revină constant în aplicație ne arată că acest model nu mai este o alternativă, ci o preferință. Ne bucurăm că putem contribui la o experiență care oferă timp câștigat, confort și acces facil la produse de calitate, livrate rapid și sustenabil”, spune Tudor Mihăilescu, General Manager Freshful.
Valoarea medie a coșului de cumpărături: 380 de lei
În medie, un client fidel Freshful a plasat peste 1.100 de comenzi în patru ani, economisind astfel aproximativ 2.240 de ore, echivalentul a 100 de zile, și peste 43.000 de lei prin livrare gratuită și reduceri. Cea mai mare comandă, din punct de vedere valoric, plasată pe Freshful în ultimul an a fost formată din două comenzi realizate în aceeași zi de același client, cu o valoare totală de aproximativ 18.000 de lei și produse din 20 de categorii, de la fructe exotice și dulciuri de sezon până la articole de igienă personală.
În ultimul an, valoarea medie a coșului a ajuns la aproximativ 380 de lei, cu un client care plasează în medie 2,5 comenzi pe lună. Cele mai populare categorii de produse comandate includ apa plată, specialitățile internaționale, iaurtul simplu, băuturile tip cola și verdețurile. Printre cele mai comandate produse se regăsesc pătrunjelul și mărarul, brânza Cottage, avocado eco, afinele și castraveții Cornichon. În total, Freshful a livrat 3,5 milioane de kilograme de fructe și legume în 2024, dintre care 72% au provenit din România.
Freshful a continuat să investească în soluții sustenabile, lansând la finalul lui 2024 „Verde cu Freshful”, serviciul propriu door-to-door de returnare a ambalajelor SGR. În mai puțin de un an, au fost colectate 13,8 milioane de ambalaje, din care 60% plastic, 23% metal și 18% sticlă. La nici un an de la lansarea Verde cu Freshful, serviciul este utilizat activ de 50.000 de clienți.
În paralel, prin categoria „Save Me”, Freshful a salvat 300 de tone de alimente în ultimul an, oferind produse cu termen scurt de valabilitate la prețuri reduse. Clienții care aleg această secțiune economisesc în medie 5% per comandă. În ultimul an, 82% dintre clienți au achiziționat produse din campania „Buy More Save More”, 55% au beneficiat de discounturi Genius, iar 30% au folosit punctele FreshPoints la plasarea comenzilor.
Curierii Freshful au parcurs peste 7,3 milioane de kilometri în ultimul an. Comparativ cu primii trei ani, numărul de kilometri per comandă s-a redus cu 20%, ceea ce reflectă o eficientizare a distribuției și un impact pozitiv asupra mediului. Flota Freshful a crescut cu 33% față de 2024, ajungând la 181 de vehicule frigorifice. Timpul mediu de livrare de la momentul plasării comenzii până la ușa clientului este de 3-4 ore, în funcție de intervalele disponibile. În zilele de trafic intens, cum au fost sărbătorile de Paște și Crăciun, au fost livrate până la 5.500 de comenzi într-o singură zi.
În spatele experienței digitale Freshful se află o echipă de aproximativ 770 de oameni, care pun în mișcare fiecare detaliu al acestui serviciu complet și personalizat.
Despre Freshful by eMAG
Companie românească fondată în 2021, Freshful by eMAG este primul hypermarket 100% online din România și oferă clienților săi o gamă variată de produse alimentare și băuturi de larg consum, de la partenerii și producătorii locali. Freshful vine în sprijinul tuturor celor care vor să economisească timp, cu un serviciu de livrare, în aceeași zi sau programată, a unui coș complet de cumpărături săptămânale, de la fructe, legume, carne, pește, pâine proaspătă, lactate și mezeluri, la produse congelate, băuturi și articole de uz casnic. Clienții Freshful pot găsi într-un singur loc o diversitate de produse locale, internaționale, ECO și BIO, pentru o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos. Freshful livrează din depozitul propriu cu temperatură controlată, folosind mașini frigorifice, până la ușa clientului, 7 zile din 7.
Leave a Reply