Noua ediție XMAGE Awards 2025 a început: fotografia pe telefoanele HUAWEI, din nou în prim-plan

Posted by

Competiția XMAGE Awards 2025 a fost lansată oficial în cadrul evenimentului de prezentare HUAWEI Pura 80 din Dubai. Acest concurs anual reunește pe o platformă globală cele mai spectaculoase fotografii realizate cu telefoanele HUAWEI. Creatorii din toate colțurile lumii au șansa de a-și împărtăși lucrările și de a transmite puterea imaginilor unui public extins. Competiția are loc în fiecare an, începând cu 2017, și a atras aproape cinci milioane de înscrieri din partea utilizatorilor din 170 de țări și regiuni, devenind astfel una dintre cele mai mari și mai influente competiții de fotografie mobilă din lume.

Tehnologia XMAGE dezvoltată de HUAWEI a redefinit constant limitele fotografiei mobile și a adus inovații majore pentru fotografia tele, macro, cea de noapte, instantanee, portret, culoare și videografie. Noua serie de telefoane HUAWEI Pura 80, care va fi disponibilă în curând și pe piața din România, integrează numeroase inovații XMAGE de ultimă generație, precum noul senzor Switchable Dual Telephoto, cel mai mare senzor telefoto din industrie, dar și algoritmi avansați pentru a genera imagini ultra-clare, chiar și în condiții de zoom sau lumină slabă.

Având în vedere această nouă linie de produse revoluționare, ediția din acest an a XMAGE Awards va include următoarele categorii: So Far So Close, Good Night și Colour & Shade, alături de categoriile deja cunoscute Faces, A Heartwarming World, Experimental Lab, Storyboard și Action.

Procesul de jurizare se va schimba și el: 1.000 de lucrări remarcabile vor fi selectate pe lista scurtă de către juriu, dintre care va fi aleasă o selecție specială XMAGE 100, precum și trei câștigători ai titlului Fotograful Anului.

Juriul din acest an este format din nouă personalități de renume din domenii profesionale diverse: Florence Bourgeois, director al Paris Photo; Shoair Mavlian, director al The Photographers’ Gallery; Liu Heung Shing, fotojurnalist distins cu Premiul Pulitzer; Chen Xiaobo, redactor principal la Xinhua News Agency și cercetător în domeniul imaginii; Wang Chuan, profesor, coordonator de doctorat la Academia Centrală de Arte Frumoase și artist; Chen Jie, fotograf de documentar; Nichole Fernandez, sociolog visual; Fannie Escoulen, curator de arte vizuale; și Li Changzhu, Chief Strategy Officer în cadrul echipei Huawei Health.

Înscrierile pentru XMAGE Awards 2025 sunt acum deschise pe site-ul oficial al competiției, aplicația My HUAWEI, HUAWEI Community și Instagram. Termenul limită pentru trimiterea lucrărilor este 14 septembrie 2025, ora 19:00.

Despre HUAWEI Consumer BG

 

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări și sunt utilizate de o treime din populația lumii. Au fost înființate paisprezece centre de cercetare și dezvoltare în țări din întreaga lume, inclusiv Germania, Suedia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele trei unități de afaceri ale HUAWEI și acoperă smartphone-uri, computere și tablete, wearables și servicii cloud etc. Rețeaua globală a HUAWEI este construită pe o experiență de peste 30 de ani în industria telecomunicațiilor și este dedicată furnizării celor mai recente progrese tehnologice pentru consumatori din întreaga lume.

 

Pentru actualizări și informații constante despre HUAWEI Consumer BG, urmăriți:

Magazinul online: https://consumer.HUAWEI.com/ro/offer/ 

Facebook: https://www.facebook.com/HUAWEImobileRO  

Twitter: https://twitter.com/HUAWEIMobile

Instagram: https://instagram.com/HUAWEImobilero 

YouTube: https://www.youtube.com/@HUAWEImobileromania9525 

LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/10617746/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *